Astăzi, în municipiul Alexandria, s-a desfășurat dezbaterea publică organizată în cadrul procedurii de emitere a acordului de mediu, ultima etapă înaintea aprobării indicatorilor tehnico-economici pentru Autostrada București – Alexandria.
La eveniment au participat dl. Victor Drăgușin, primarul municipiului Alexandria, dl. Laurențiu Alexandru Păștinaru, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, reprezentanți ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR) și ai Proiectantului, cei care au întocmit Studiul de Fezabilitate.
Recunoscută drept obiectivul de investiții de interes major pentru zona de sud a țării, îndeosebi pentru teleormăneni, Autostrada București – Alexandria rămâne proiectul pentru realizarea căruia voi fi întotdeauna #laDatorie, urmărind îndeaproape fiecare etapă și fiecare detaliu, până la finalizarea acestuia.
Adrian Gâdea, președinte PSD Teleorman