13.9 C
Roșiorii de Vede

Cotidian Național din 1993 - Ediția Online

vineri, ianuarie 31, 2025

ISU Teleorman – Incendiu stins de pompierii teleormăneni în localitatea Măgura

Sănătate

Pompierii teleormăneni au intervenit azi în cazul unui incendiu care a cuprins o casă de locuit (la nivelul acoperișului), în localitatea Măgura, deplasându-se la fața locului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SAJ.

  • la sosirea pompierilor, focul se manifesta la acoperișul unor anexe, construite în prelungirea casei, pe circa 70 mp, cu posibilitate de propagare la două locuințe;
  • prin dispozitivul de intervenție realizat, pompierii alexăndrineni au reușit să localizeze incendiul rapid, limitând astfel pagubele;
  • au ars ori au fost deteriorate 2 camere de locuit, cu mobilierul aferent, o magazie și un adăpost de animale;
  • din interiorul anexelor au fost evacuate 4 butelii care puteau fi cuprinse de flăcări.
  • valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 30000 de lei, iar cea a bunurilor salvate, constând în două locuințe și mai multe anexe, la peste 150000 de lei;
  • cauza probabilă a acestui incendiu a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică improvizată;
  • nu au fost înregistrate victime.
- Reclamă -

Articole pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Articole